Ma uit in jur si vad la tot pasul perechi de indragostiti plimbandu-se de mana. Vad fete care renunta la micile lor placeri de dragul vreunui fraier care o face pe gelosul. Vad baieti care isi calca pe mandrie de dragul fetei/femeii iubite (stiu cum e am patit-o si eu)
Dar cum e atunci cand norii se aduna in paradis? Atunci cand in povestea frumoasa dintre Fat Frumos si Ileana Cosanzeana intervine mama vitrega ("mastera", pentru cunoscatorii basmelor)?
Cum se simt cei doi atunci cand unul dintre cei 4 parinti implicati decide ca baiatul/fata lui e prea buna pentru fata/baiatul respectiv?
Raspunsul logic e: "CA DRACU", ca sa folosesc un eufemism.
Dar nu asta e problema. Intrebarea e: cum mortii ma-sii te lupti cu asta? Cum te imparti intre parinte si persoana iubita?
La mine nu a fost cazul fiindca oricum era doar unul care tragea la caruta. Dar cum e atunci cand nici unul nu vrea sa rupa relatia?
Nu exista decat doua variante, ca in mii si mii de alte situatii:
Prima ar fi cea simpla, aplicata de 90% din cupluri. Pur si simplu cedeaza si se despart. Sufera o perioada apoi le trece si merg mai departe, in cel mai bun caz.
Dar totul se plateste pe lumea asta. Si rasplata e o vesnica intrebare undeva in adancul subconstientului: "Ce ar fi fost daca?..."
A doua varianta e sa rezisti, sa le demonstrezi "inamicilor" ca de fapt iubesti persoana respectiva, ca vrei cu tot dinadinsul sa fii alaturi de el/ea si ca, daca e sa se termine, macar sa fie atunci cand decizi tu, fara sa fii fortat, impins obligat sau cine stie ce...
Perechile astea imi plac cel mai mult. Demonstreaza ca au "cojones", "sange", "coloana" sau cum ii mai zice...
De ce sa o mai lungim?
NU MOR CAII CAND VOR CAINII
No comments:
Post a Comment