Ma uit in jur si vad la tot pasul perechi de indragostiti plimbandu-se de mana. Vad fete care renunta la micile lor placeri de dragul vreunui fraier care o face pe gelosul. Vad baieti care isi calca pe mandrie de dragul fetei/femeii iubite (stiu cum e am patit-o si eu)
Dar cum e atunci cand norii se aduna in paradis? Atunci cand in povestea frumoasa dintre Fat Frumos si Ileana Cosanzeana intervine mama vitrega ("mastera", pentru cunoscatorii basmelor)?
Cum se simt cei doi atunci cand unul dintre cei 4 parinti implicati decide ca baiatul/fata lui e prea buna pentru fata/baiatul respectiv?
Raspunsul logic e: "CA DRACU", ca sa folosesc un eufemism.
Dar nu asta e problema. Intrebarea e: cum mortii ma-sii te lupti cu asta? Cum te imparti intre parinte si persoana iubita?
La mine nu a fost cazul fiindca oricum era doar unul care tragea la caruta. Dar cum e atunci cand nici unul nu vrea sa rupa relatia?
Nu exista decat doua variante, ca in mii si mii de alte situatii:
Prima ar fi cea simpla, aplicata de 90% din cupluri. Pur si simplu cedeaza si se despart. Sufera o perioada apoi le trece si merg mai departe, in cel mai bun caz.
Dar totul se plateste pe lumea asta. Si rasplata e o vesnica intrebare undeva in adancul subconstientului: "Ce ar fi fost daca?..."
A doua varianta e sa rezisti, sa le demonstrezi "inamicilor" ca de fapt iubesti persoana respectiva, ca vrei cu tot dinadinsul sa fii alaturi de el/ea si ca, daca e sa se termine, macar sa fie atunci cand decizi tu, fara sa fii fortat, impins obligat sau cine stie ce...
Perechile astea imi plac cel mai mult. Demonstreaza ca au "cojones", "sange", "coloana" sau cum ii mai zice...
De ce sa o mai lungim?
NU MOR CAII CAND VOR CAINII
4/9/10
Blogul asta...
Fratilor cred ca a sosit momentul sa dau niste explicatii cu privire la blogul asta si scopul in care a fost creat.
In principiu e simplu. Blogul a aparut fiindca m-am saturat sa ii plictisesc pe cei din jur cu cautarea necontenita a unui umar pe care sa plang. E un loc unde Adrian Mihail Ionescu pune pe tapet ceea ce il framanta, ce il doare, ce il bucura, ce il enerveaza, s.a.m.d.
Acum ceva vreme am decis, poate tardiv, sa fac ceva cu mine insumi, sa scutur un pic copacul de crengi si frunze uscate, sa vad daca totusi reusesc sa scot ceva bun din latrina asta denumita "viata".
Au inceput sa se vada unele schimbari in bine, dar mai e de lucru si de lupta. Nu ma plang, sunt constient ca genul de schimbari pe care le preconizez nu poate apare pocnind din degete.
Una din aceste schimbari a fost decizia de a infiinta o galeata in care sa arunc tot ce simt eu ca trebuie aruncat, un loc unde vechiul Adrian sa poata subzista pana dispare complet...si de aceea avem BLOGUL ASTA
In principiu e simplu. Blogul a aparut fiindca m-am saturat sa ii plictisesc pe cei din jur cu cautarea necontenita a unui umar pe care sa plang. E un loc unde Adrian Mihail Ionescu pune pe tapet ceea ce il framanta, ce il doare, ce il bucura, ce il enerveaza, s.a.m.d.
Acum ceva vreme am decis, poate tardiv, sa fac ceva cu mine insumi, sa scutur un pic copacul de crengi si frunze uscate, sa vad daca totusi reusesc sa scot ceva bun din latrina asta denumita "viata".
Au inceput sa se vada unele schimbari in bine, dar mai e de lucru si de lupta. Nu ma plang, sunt constient ca genul de schimbari pe care le preconizez nu poate apare pocnind din degete.
Una din aceste schimbari a fost decizia de a infiinta o galeata in care sa arunc tot ce simt eu ca trebuie aruncat, un loc unde vechiul Adrian sa poata subzista pana dispare complet...si de aceea avem BLOGUL ASTA
Sa pierzi un prieten
In mod clar suna banal, dar am sa o spun oricum. Suntem fiinte sociale. Ne inconjuram de alti oameni cu care legam relatii mai mult sau mai putin bazate pe interese, placere, sex sau Dumnezeu mai stie ce. Cert e un singur lucru: cautam compania altora ca noi fiindca avem o problema in a fi singuri.
Si totusi, ce se intampla cand o persoana pe care o consideram apropiata, decide ca e mai bine sa se distanteze fara a da o explicatie cel putin plauzibila daca nu credibila?
Nu stiu altii cum se simt dar eu ma simt... De fapt, nici un vocabular din lumea asta nu poate exprima sentimentul respectiv.
Mereu am tinut la prieteni si nu e prima data cand o spun. Dar atunci cand unul dintre ei decide sa "retraga ambasada" o parte din mine se atrofiaza, se pietrifica lasand in loc o rana ce nu se cicatrizeaza niciodata complet. Poate sunt exagerat si unii vor spune ca asa e dar nu este genul de simtamant pe care sa il pot controla. Imi cer scuze desi mi-am promis ca nu o sa o mai fac niciodata.
Concluzia ar fi ca simt ca sunt pe cale sa pierd un prieten fara sa am vreun castig la afacerea asta. Nasol "gheseft" ar spune ovreiul din poveste...
Si totusi, ce se intampla cand o persoana pe care o consideram apropiata, decide ca e mai bine sa se distanteze fara a da o explicatie cel putin plauzibila daca nu credibila?
Nu stiu altii cum se simt dar eu ma simt... De fapt, nici un vocabular din lumea asta nu poate exprima sentimentul respectiv.
Mereu am tinut la prieteni si nu e prima data cand o spun. Dar atunci cand unul dintre ei decide sa "retraga ambasada" o parte din mine se atrofiaza, se pietrifica lasand in loc o rana ce nu se cicatrizeaza niciodata complet. Poate sunt exagerat si unii vor spune ca asa e dar nu este genul de simtamant pe care sa il pot controla. Imi cer scuze desi mi-am promis ca nu o sa o mai fac niciodata.
Concluzia ar fi ca simt ca sunt pe cale sa pierd un prieten fara sa am vreun castig la afacerea asta. Nasol "gheseft" ar spune ovreiul din poveste...
4/7/10
IRONII ep II
A dracului treaba....
Stiti ceva? AM AVUT DREPTATEEEEEEEEE. Sa fac eu ceva mirositor in bafta mea...
Ajung miercuri in orasul luminilor. Ies din aeroport, sar intr-un taxi si iau cap compas hotel "du Berry" din Versailles. Evident ca drumul ia vreo doua ore prin "busoanele" franceze dar pana la urma ajung. Ma cazez ca orice om venit in delegatie, platesc in avans ca la bordel, las papornitele si haida la poarta palatului cu aparatul de fotografiat in dinti.
Odata ajuns, ca nici nu era departe, un nene hiper amuzat de chelia mea ma indruma spre capatul cozii, vreo mila mai la vale.(cand zic mila, ma refer la unitatea de masura)
Si acum va intreb eu pe voi, copiii erei socialiste: Ce face un roman la coada? Hai sa va vad acuma...Ia sa nu va las in ceata... Orice roman asezat la o coada oarecare SOCIALIZEAZA sau se ia de cei care se baga in fata (ceea ce tot un fel de socializare se numeste)
In concluzie se apuca Adi de adunat informatii de la nefericitii din jurul lui. Cu acest prilej aflu ca dureaza minim 5 ore sa intru, ca aparatul de fotografiat e redundant fiindca oricum nu te lasa sa faci fotografii (stiam asta, dar mai stiam ca se pot face fotografii contra unei taxe) si ca, de fapt, cei din fata mea stateau in speranta ca cel din fata lor se va plictisi si va pleca fiindca era deja ora 13.
Ca un fel de bomboana apocaliptica peste o coliva si asa destul de radioactiva in ziua respectiva nu erau decat 0° C in Versailles si adia un vant placut de primavara cu aproximativ 60 de km la ora.
In concluzie, mi-am introdus elegant picioarele in tot si m-am intors la hotel, unde Sophie, tipa de la receptie, m-a intrebat candid daca mi-a placut. I-am aruncat imediat o privire care a facut-o sa ma invite la o cafea in barul hotelului. A urmat una din cele mai placute dupa-amieze pe care le-am avut in ultimii ani.
Fratilor, am ajuns la urmatoarea concluzie: in cazul meu, delegatia e delegatie si vacanta e vacanta. Nu se amesteca sub nici o forma. Asa ca nu ma voi mai astepta la nimic si promit ca asta a fost ultima incercare.
Stiti ceva? AM AVUT DREPTATEEEEEEEEE. Sa fac eu ceva mirositor in bafta mea...
Ajung miercuri in orasul luminilor. Ies din aeroport, sar intr-un taxi si iau cap compas hotel "du Berry" din Versailles. Evident ca drumul ia vreo doua ore prin "busoanele" franceze dar pana la urma ajung. Ma cazez ca orice om venit in delegatie, platesc in avans ca la bordel, las papornitele si haida la poarta palatului cu aparatul de fotografiat in dinti.
Odata ajuns, ca nici nu era departe, un nene hiper amuzat de chelia mea ma indruma spre capatul cozii, vreo mila mai la vale.(cand zic mila, ma refer la unitatea de masura)
Si acum va intreb eu pe voi, copiii erei socialiste: Ce face un roman la coada? Hai sa va vad acuma...Ia sa nu va las in ceata... Orice roman asezat la o coada oarecare SOCIALIZEAZA sau se ia de cei care se baga in fata (ceea ce tot un fel de socializare se numeste)
In concluzie se apuca Adi de adunat informatii de la nefericitii din jurul lui. Cu acest prilej aflu ca dureaza minim 5 ore sa intru, ca aparatul de fotografiat e redundant fiindca oricum nu te lasa sa faci fotografii (stiam asta, dar mai stiam ca se pot face fotografii contra unei taxe) si ca, de fapt, cei din fata mea stateau in speranta ca cel din fata lor se va plictisi si va pleca fiindca era deja ora 13.
Ca un fel de bomboana apocaliptica peste o coliva si asa destul de radioactiva in ziua respectiva nu erau decat 0° C in Versailles si adia un vant placut de primavara cu aproximativ 60 de km la ora.
In concluzie, mi-am introdus elegant picioarele in tot si m-am intors la hotel, unde Sophie, tipa de la receptie, m-a intrebat candid daca mi-a placut. I-am aruncat imediat o privire care a facut-o sa ma invite la o cafea in barul hotelului. A urmat una din cele mai placute dupa-amieze pe care le-am avut in ultimii ani.
Fratilor, am ajuns la urmatoarea concluzie: in cazul meu, delegatia e delegatie si vacanta e vacanta. Nu se amesteca sub nici o forma. Asa ca nu ma voi mai astepta la nimic si promit ca asta a fost ultima incercare.
3/26/10
IRONII
E ora 3 dimineata si eu ma chinui de vreo 3 ore sa inchid ochii. Nu-mi iese combinatia. Gandurile mele sunt atat de imprastiate incat ma sperii ca pot procesa atat informatie simultan: servici, muzica, dans, persoane iubite, persoane pe care le urasc, carti, filme si inca vreo doua categorii nedefinite si nedefinibile. Nu ma mai inteleg sub nici o forma si de ceva vreme nu mai intreprind nimic in nici o directie. Iau totul de-a gata, asa cum vine, ca un val care ti se sparge in piept...
Totusi, din marea asta de ganduri care nu imi dau liniste la ora asta, se cristalizeaza un fapt: am devenit una din tintele preferate ale ironiilor sortii. Si chestia asta dureaza de ceva vreme. Un mic exemplu:
Am fost plecat la Roma o saptamana in delegatie. Orice om intreg la minte s-ar fi dus sa vada si el pe viu Fontana di Trevi, Vaticanul, Civita Vecchia si ce mai e de vazut pe acolo. Ei bine, nu si eu. Fiindca in perioada in care m-am dus, in Roma erau inundatii. Ziceti si voi daca asta nu e bafta de c...t. Si mai ironic mi sa-a parut faptul ca ma duc SINGUR intr-un oras in esenta romantic. Ce mama dracului sa fac eu la Fontana di Trevi singur cuc? Sa imi dau cu o moneda in cap? In consecinta am stat incuiat intr-o camera de hotel (o fi avut el 4 stele dar tot hotel e) si m-am uitat la tembelizor. M-e si rusine sa povestesc astea cuiva ca ma scuipa in ochi si rade de mine o saptamana.
Acum alta dandanaie:
Ma trimite serviciul iar in delegatie. Unde credeti? La Paris, nici mai mult nici mai putin. Versailles, ca sa fim precisi. Ce se intampla? Sunt tot singur si chiar daca m-as duce sa vizitez palatul si gradinile, care sunt la 3 minute de mers pe jos de hotel, tot nu as putea sa ma bucur de ele.
Nu stiu ce se intampla dar se pare ca cineva chiar vrea sa ma vada cum ma chinui ca un fraier. Se pare ca am gresit destul de grav in fata vreunei Autoritati Superioare din moment ce imi ofera toate aceste lucruri. Ma simt ca un om mort de sete langa o fantana fiindca nu a avut o amarata de cana sa scoata apa. Un fel de n-ar mai fi...
Preferam sa plec in Burkina Faso sau in Antarctica numai sa nu fiu obligat sa ma gandesc la ce frumos ar fi fost daca...
Totusi, din marea asta de ganduri care nu imi dau liniste la ora asta, se cristalizeaza un fapt: am devenit una din tintele preferate ale ironiilor sortii. Si chestia asta dureaza de ceva vreme. Un mic exemplu:
Am fost plecat la Roma o saptamana in delegatie. Orice om intreg la minte s-ar fi dus sa vada si el pe viu Fontana di Trevi, Vaticanul, Civita Vecchia si ce mai e de vazut pe acolo. Ei bine, nu si eu. Fiindca in perioada in care m-am dus, in Roma erau inundatii. Ziceti si voi daca asta nu e bafta de c...t. Si mai ironic mi sa-a parut faptul ca ma duc SINGUR intr-un oras in esenta romantic. Ce mama dracului sa fac eu la Fontana di Trevi singur cuc? Sa imi dau cu o moneda in cap? In consecinta am stat incuiat intr-o camera de hotel (o fi avut el 4 stele dar tot hotel e) si m-am uitat la tembelizor. M-e si rusine sa povestesc astea cuiva ca ma scuipa in ochi si rade de mine o saptamana.
Acum alta dandanaie:
Ma trimite serviciul iar in delegatie. Unde credeti? La Paris, nici mai mult nici mai putin. Versailles, ca sa fim precisi. Ce se intampla? Sunt tot singur si chiar daca m-as duce sa vizitez palatul si gradinile, care sunt la 3 minute de mers pe jos de hotel, tot nu as putea sa ma bucur de ele.
Nu stiu ce se intampla dar se pare ca cineva chiar vrea sa ma vada cum ma chinui ca un fraier. Se pare ca am gresit destul de grav in fata vreunei Autoritati Superioare din moment ce imi ofera toate aceste lucruri. Ma simt ca un om mort de sete langa o fantana fiindca nu a avut o amarata de cana sa scoata apa. Un fel de n-ar mai fi...
Preferam sa plec in Burkina Faso sau in Antarctica numai sa nu fiu obligat sa ma gandesc la ce frumos ar fi fost daca...
3/23/10
"Feelings...nothing more than feelings" (B. Streisand)
Ne dam de ceasul mortii in ceea ce priveste propriile emotii. Ne chinuim, ne gandim ce si cum sa facem sa iesim cu ceea de in mod abstract numim "suflet" cat mai putin sifonat si cat mai intreg din orice situatie. De fapt, nu despartirea de o persoana pe care o iubim sau am iubit-o la un moment dat ne macina cel mai mult ci faptul ca ne batem capul cat de tare putem sa nu suferim prea mult dupa aia. Poate e un mecanism de aparare, cine stie...
Si toate astea pana vine cineva cu totul neasteptat si, cu gingasia unui elefant intr-un magazin de cristaluri, calca totul in picioare. Tot ceea ce ai incercat sa protejezi si sa pastrezi se zbate in agonie intr-o balta de sange in fata ochilor tai ingroziti si iti dai seama ca esti total neputincios in fata a ceea ce se petrece.
Ceea ce m-a daramat complet e altceva: nici macar nu si-a dat seama ce face, crezand de fapt ca imi varidica moralul cu o sedinta de EMC (Educatie Moral Cetateneasca). Nu a reusit. Tot ce a reusit a fost sa scape fara cucuie sau ochi umflati. A, si a mai reusit o treaba: sa intre cu bocancii plini de noroi si excremente intr-un loc unde eu nu intram decat in picioarele goale.
Oameni buni, daca nu stiti sa cititi dincolo de expresii sau vorbe sau daca nu reusiti sa vedeti dincolo de ochii unei persoane direct in sufletul ei, lasati-va de chestii de genul asta. Freud-ismul nu e pentru oricine. Riscati sa faceti mai mult rau decat v-ati putea imagina vreodata.
Mai ales persoanele a caror idee de terapie dupa o relatie este sa transforme patul personal in futodrom sunt rugate sa se abtina de la a emite judecati de valoare asupra sentimentelor celorlalti. Nu vreau sa dau nume dar se cam stiu.
Si cu asta, gata pe seara asta...
Si toate astea pana vine cineva cu totul neasteptat si, cu gingasia unui elefant intr-un magazin de cristaluri, calca totul in picioare. Tot ceea ce ai incercat sa protejezi si sa pastrezi se zbate in agonie intr-o balta de sange in fata ochilor tai ingroziti si iti dai seama ca esti total neputincios in fata a ceea ce se petrece.
Ceea ce m-a daramat complet e altceva: nici macar nu si-a dat seama ce face, crezand de fapt ca imi varidica moralul cu o sedinta de EMC (Educatie Moral Cetateneasca). Nu a reusit. Tot ce a reusit a fost sa scape fara cucuie sau ochi umflati. A, si a mai reusit o treaba: sa intre cu bocancii plini de noroi si excremente intr-un loc unde eu nu intram decat in picioarele goale.
Oameni buni, daca nu stiti sa cititi dincolo de expresii sau vorbe sau daca nu reusiti sa vedeti dincolo de ochii unei persoane direct in sufletul ei, lasati-va de chestii de genul asta. Freud-ismul nu e pentru oricine. Riscati sa faceti mai mult rau decat v-ati putea imagina vreodata.
Mai ales persoanele a caror idee de terapie dupa o relatie este sa transforme patul personal in futodrom sunt rugate sa se abtina de la a emite judecati de valoare asupra sentimentelor celorlalti. Nu vreau sa dau nume dar se cam stiu.
Si cu asta, gata pe seara asta...
3/16/10
Prietenii
Nu am avut frati sau surori. Am doar 3 veri pe care ii vad din an in Pasti si nu mai mult de cateva ore. Am invatat sa ma bazez pe prieteni.
Acest post e in cinstea lor...
Daca tot am fost singur la parinti, m-am obisnuit sa imi rezolv problemele cu ajutorul prietenilor. Si multumesc Autoritatii superioare (Dumnezeu, Allah, Iehova, Buddha, sau cum s-o numi) ca nu m-au lasat niciodata la greu.
Le multumesc ca au avut suficienta rabdare cu mine pana acum si le multumesc anticipat fiindca saracii de ei vor mai avea de suportat destule din partea mea. Le multumesc ca ma suporta cu calitati (desi putine) si defecte (Doamne, cate am). Le multumesc ca mi-au suportat deceptiile si melancoliile mai mult sau mai putin aftoase, descarcarile nervoase, pretentiile, figurile, datoriile morale si materiale, s.a.m.d.
Multumesc ANOUK si OANA (prima pentru simplul fapt ca exista si ma suporta; a doua mai mica dar mai rationala ca mine), CREATA, BIBICU', RAZVAN, BEJU (fiindca ramane la fel de bezmetic si la 33 de ani), BRANDY, VALI (masina aia e in picioare datorita tie, si tot datorta tie lucrez unde lucrez), SOAREC, URSULETE (pentru fenomenalul accent de Cluj, desi e moldoveanca sadea), FELIX (pentru exemplul extraordinar de a face bine atunci cand poti nu cand ai chef), LENTZY (pentru fenomenalele partide de rummy si ras din bucataria lui Felix), PITI, DAN (pentru ca m-ai ajutat sa inteleg ca golaneala e buna pana la un moment dat), JOHN (fiindca m-a ajutat sa inteleg ca prietenii sunt aia pe care ii suni la 1 noaptea si ei te intreaba cu ce te pot ajuta), ANDUTELE (pentru felul absolut incredibil in care se baga pe sub pielea omului), BOGDAN BURTEA (pentru felul in care m-a tabacit astfel incat sa nu ma mai impresioneze nimic la servici), CODRIN (pentru sensibilitatea de care da dovada uneori), GABI (pentru onestitate si cumsecazenie), GRINCI (de la care am invatat ca daca nu iti place ceva sau cineva lasa-l in plata domnului), JEJE si ALIN (mereu gasesti un sfat bun la un moldovan de-al tau), LAURA PRISACIUC (mereu cu o vorba de imbarbatare in desaga), LELIA (feminitatea intruchipata), LUCICA (sub aspectul de pramatie se ascunde un om de o calitate deosebita), PAUL NGALA (mi-a demonstrat ca prejudecatile sunt cel mai cumplit dusman), SILVIU (oricat de mult timp ar trece, un prieten ramane un prieten) TEO (desaga cu vorbe bune a ajuns si in Dubai si de acolo se mai arunca cate una si incoace)
Nu sunt toti ca nu as mai termina. Doar cei care au reusit sa marcheze un punct din viata mea si care inca mai au de lucru la formarea mea ca om.
VA MULTUMESC DIN SUFLET INCA O DATA!!!
Acest post e in cinstea lor...
Daca tot am fost singur la parinti, m-am obisnuit sa imi rezolv problemele cu ajutorul prietenilor. Si multumesc Autoritatii superioare (Dumnezeu, Allah, Iehova, Buddha, sau cum s-o numi) ca nu m-au lasat niciodata la greu.
Le multumesc ca au avut suficienta rabdare cu mine pana acum si le multumesc anticipat fiindca saracii de ei vor mai avea de suportat destule din partea mea. Le multumesc ca ma suporta cu calitati (desi putine) si defecte (Doamne, cate am). Le multumesc ca mi-au suportat deceptiile si melancoliile mai mult sau mai putin aftoase, descarcarile nervoase, pretentiile, figurile, datoriile morale si materiale, s.a.m.d.
Multumesc ANOUK si OANA (prima pentru simplul fapt ca exista si ma suporta; a doua mai mica dar mai rationala ca mine), CREATA, BIBICU', RAZVAN, BEJU (fiindca ramane la fel de bezmetic si la 33 de ani), BRANDY, VALI (masina aia e in picioare datorita tie, si tot datorta tie lucrez unde lucrez), SOAREC, URSULETE (pentru fenomenalul accent de Cluj, desi e moldoveanca sadea), FELIX (pentru exemplul extraordinar de a face bine atunci cand poti nu cand ai chef), LENTZY (pentru fenomenalele partide de rummy si ras din bucataria lui Felix), PITI, DAN (pentru ca m-ai ajutat sa inteleg ca golaneala e buna pana la un moment dat), JOHN (fiindca m-a ajutat sa inteleg ca prietenii sunt aia pe care ii suni la 1 noaptea si ei te intreaba cu ce te pot ajuta), ANDUTELE (pentru felul absolut incredibil in care se baga pe sub pielea omului), BOGDAN BURTEA (pentru felul in care m-a tabacit astfel incat sa nu ma mai impresioneze nimic la servici), CODRIN (pentru sensibilitatea de care da dovada uneori), GABI (pentru onestitate si cumsecazenie), GRINCI (de la care am invatat ca daca nu iti place ceva sau cineva lasa-l in plata domnului), JEJE si ALIN (mereu gasesti un sfat bun la un moldovan de-al tau), LAURA PRISACIUC (mereu cu o vorba de imbarbatare in desaga), LELIA (feminitatea intruchipata), LUCICA (sub aspectul de pramatie se ascunde un om de o calitate deosebita), PAUL NGALA (mi-a demonstrat ca prejudecatile sunt cel mai cumplit dusman), SILVIU (oricat de mult timp ar trece, un prieten ramane un prieten) TEO (desaga cu vorbe bune a ajuns si in Dubai si de acolo se mai arunca cate una si incoace)
Nu sunt toti ca nu as mai termina. Doar cei care au reusit sa marcheze un punct din viata mea si care inca mai au de lucru la formarea mea ca om.
VA MULTUMESC DIN SUFLET INCA O DATA!!!
Subscribe to:
Posts (Atom)
